fbpx

Alexandru Burnete, speaker la întâlnirea anului, pentru jucătorii din zona de imobiliare din Cluj-Napoca

Articol

Cea mai importantă întâlnire a anului pentru jucătorii activi în sectorul de imobiliare din Cluj a avut loc în 15 octombrie. Caravana CPI Regional 2019 a făcut un popas la Grand Hotel Italia, în intervalul 8:00-14:00. Am realizat o analiză completă a pieței rezidențiale locale și un panel de dezbateri. Printre speakeri s-a numărat și Alexandru Burnete, care a reprezentat Maurer Panoramic la CPI Cluj 2019.

Alexandru Burnete, Maurer Panoramic, la #CPICluj2019: “Sfatul pe care îl dau eu agențiilor imobiliare, în speță managerilor-pentru că ei decid cât de mare trebuie să fie echipa-este să se concentreze mai mult pe calitate, decât pe cantitate. E foarte important și că ei să își împărtășească acele mici secrete și cunoștințele cu juniorii pe care îi iau în echipă”.

Panelul de dezbateri a fost moderat de CEO-ul Imobiliare.ro, Adrian Erimescu. La discuții au participat și: Ioana Oltean-Managing Partner Napoca Imobiliare, Ioan Hosszu-Manager Habitas Imobiliare, Adrian Vasiu-Broker/Owner RE/MAX Grup de Lux și Dorel Niță-Head of Research Imobiliare.ro și coordonatorul proiectului Analize Imobiliare. Acesta din urmă le-a pregătit participanților de la CPI Cluj 2019 o analiză detaliată a evoluției pieței rezidențiale, la nivel de municipiu.

În cadrul evenimentului, am organizat un training pentru gestionarea corectă a timpului. Remus Bălan a prezentat cele mai eficiente practici de time-management în industria imobiliară.

Radu Andrei, Managing Partner Imobiliare.ro, a parcurs, alături de profesioniștii prezenți în sala, cele mai noi funcționalități implementate pe platforma imobiliare.ro și le-a oferit acestora toate informațiile necesare, pentru a obține cele mai bune performanțe online și pentru a profită la maximum de pachetul de servicii ales.