fbpx

Cel mai sigur loc este ACASᾸ!

Articol

Clienți, parteneri, colaboratori, angajați sau, în mai puține cuvinte, FAMILIA MAURER IMOBILIARE, momentele bune le-am petrecut împreună.

Momentele mai puțin plăcute, ca acesta în care ne aflăm acum, le petrecem UNIȚI și cu o atenție sporită pentru grija și siguranța noastră, a tuturor celor care fac parte din această familie.

SIGURANȚA și SĂNĂTATEA sunt pe primul loc, drept pentru care am luat o serie de măsuri, în vederea limitării riscului extinderii virusului COVID-19, a desfășurării în deplină siguranță a activităților societății noastre precum și pentru a veni în întâmpinarea apelului autorităților, Acela de a da dovadă de responsabilitate și implicare civică.

Am suspendat, pentru o perioadă nederminată, contactul cu publicul în cadrul unităților noastre, dar acest lucru nu va afecta, sub nicio formă, comunicarea dintre noi.

Majoritatea familiilor simt, în această perioadă, o apropiere față de membrii familiei și se bucură de timp mai mult și, parcă, mai prețios, petrecut alături de cei dragi. Prin urmare, ne-am propus ca, în această perioadă, să fim mai aproape de voi, clienții noștri – membri ai familiei Maurer Imobiliare.

De aceea, echipa de vânzări vă stă la dispoziție pentru întâlniri virtuale, prin orice canal electronic și prin orice aplicație vă este la îndemână (Whatsapp, Skype, Video dumneavoastră.

Analizând contextul actual, empatizăm cu starea de nesiguranță, pe care mulți dintre voi o resimțiți în acest moment. Acesta este și motivul pentru care ne-am adaptat produsul la acest context; drept urmare, dacă aveați în plan să investiți într-un imobil construit de noi, nu vă opriți din drum. Fiți cu ochii pe noi, ca să aflați ce v-am pregătit.

Suntem deschiși în fața problemelor cu care se confruntă sistemul sanitar din țară și ne implicăm pentru a câștiga, împreună, lupta cu acest virus.

Numerele noastre de telefon, precum și adresele de e-mail de la Departamente Front Office, și, binențeles, Vânzări vă sunt la dispoziție și răspundem tuturor solicitărilor.

Și în loc de final, lăsăm câteva cuvinte adresate de către Simon Maurer, fondatorul companiei Maurer Imobiliare, celor peste 1000 de angajați si colaboratori care construiesc visuri: „Noi suntem familia Maurer Imobiliare, iar familie înseamnă să avem grijă unul de celălalt, să trecem împreună peste toate. Familia este fericire, este copleșire, este pasiunea de a trăi viața împreună, și la bine, și la greu. Însă, nimic fără Dumnezeu. Nu se întâmplă nimic pe pământul acesta fără știrea Lui.
Vă încurajez la mai multă credință, iar Tatăl nostru ceresc ne va da liniște.”